Soare negru

    E târziu şi neuronii mei încă nu au obosit, îşi spune Alex,cel care nu poate dormii de 2 zile şi tot acel Alex care stă ore în şir cu laptopul în braţe .Totul e confuz în mintea lui. Oare când o s-o revadă pe Maria? Lui  îi place atât de mult să îmbrăţişeze sau, pur şi simplu, să stea atât de aproape de cineva care îi e drag,în special aproape de ea , încât să îi poată simţi căldura corpului radiind prin haine...Da, iubeşte îmbrăţişările! Maria este fata brunetă, cea cu ochii verzi pe care a cunoscut-o iarna trecută, pe vremea când totul era distrus, când nu mai avea nici o speranţă că va găsii pe cineva, dar ştii cum e, atunci când te aştepţi cel mai puţin, atunci apare cineva din senin şi îţi crează cele mai frumoase clipe( asta în cazul lui Alex).  Relaţia celor doi era una minunată,telefoane în fiecare zi, mesaje drăguţe care să o trezească dimineaţa, dar asta până când el a trebuit să plece la facultate...
  
           Telefonul aflat pe marginea noptierei bâzâi din nou pe suprafaţa tare a lemnului, iar în sufletul lui se dădu din nou lupta dacă să răspundă sau să aştepte înregistrarea automată a mesajului vocal. În orice caz, tot avea să-i audă vocea în cele din urmă, deoarece nu se îndoia nici o clipă că ar fi putut fi altcineva cu excepţia ei. Căsuţa vocală era aproape plină acum de mesajele ei înflăcărate, în fiecare dintre ele implorându-l să se întoarcă acasă. Acasă. Lângă ea se simţise cel mai bine, ea era sufletul său pereche, petrecuseră multe zile împreună şi de fiecare dată când îi auzea vocea, simţea că pluteşte. Tânjea după apropierea ei şi căldura nefirească a trupului ei perfect, îi revenea mereu în minte, iar şi iar, amintirea nopţii aceleia când totul o luase razna. 
       Cuvintele Mariei răsunară melodioase de la capătul celălalt al firului, iar amintirea îl purtă înapoi către dimineaţa zilei aceleia, când totul începuse atât de bine. Se trezise lângă ea, bucurându-se în secret că avusese privilegiul de a o privi-o dormind...
                Cred ca trebuie să dorm, s-a făcut cam târziu ...                                                                                    Dumnezeule, e 4:23 !