Cine esti?

Noi suntem…oameni. Te-ai gandit vreodata cine si ce esti tu de fapt? E intrebarea care imi tulbura gandurile atunci cand asez capul pe perna, nelinistea de la inceputul fiecarei dimineti. Am inceput sa ma obisnuiesc cu gandul…sunt om si gresesc la fel de mult ca si ceilalti. Incep prin a ma teme ca o sa pierd candva persoanele dragi mie, devin posesiva, rea, orgolioasa. Ma lupt pentru ca anumite persoane sa ramana in viata mea chiar daca nu merita. Le alung pe cele care ma iubesc cu adevarat. Pentru ca...  Alergam prin viata, cand ar trebui sa pasim, sa admiram, sa ne bucuram. Catre ce alergam, care e destinatia noastra? …refuzam sa traim clipele simple..poate pentru ca nu avem timp…Vrem sa facem lucruri marete, sa primim aprecierea celor din jur. Sa fim niste profesionisti, sa fim respectati, sa ne testam propriile forte, sa demonstram ca putem, sa facem mandre personae dragi…un conjunctiv infinit! Implinirea care o ai atunci cand esti cu mintea deschisa nu se compara nicicand cu fericirea de a avea mereu suflet deschis.

Madalina Eugenia.

To the Moon and Back

      Si te gandesti cum poti sa treci peste acele zile minunate, acele zile care credeai ca nu se vor termina, acele zile cand o priveai si simteai ca nimic in jurul tau nu mai exista. Ai trecut si tu prin acele momente? Stii probabil ca acum vorbesc iar despre dragoste, despre vesnica dragoste, cea care ne urmareste mereu chiar daca nu o simti. Cand esti cu cineva, profita de acele clipe impreuna, nu stii cand se va termina totul. Trebuie sa ramai cu o impresie buna, alunga toate greselile, uita ca ceva rau s-a intamplat, uita finalul si imagineaza-ti ca el nu a existat vreodata. O poveste fara final este cea mai frumoasa din punctul meu de vedere. Stiu ca un ramas bun nespus doare cel mai rau, doare atunci cand nu primesti raspuns la toate intrebarile din mintea ta. Poate ca asa trebuie sa se intample...Ea a trecut prin viata ta ca un tren, a oprit in inima ta, a stat cateva minute, si apoi a plecat.

   “I watched you watch everything, and I wanted to know all the things that went through your mind when you were with me. I will never be able to forget the way you simultaneously calmed my mind and quickened my heartbeat. I’ll always remember the way you’d look at me and the way it drove me crazy wondering what you were thinking as you did. I am trying not to miss you too much. I am trying not to regret letting you go.”

  “You don’t know anyone at the party, so you don’t want to go. You don’t like cottage cheese, so you haven’t eaten it in years. This is your choice, of course, but don’t kid yourself: it’s also the flinch. 

Your personality is not set in stone. You may think a morning coffee is the most enjoyable thing in the world, but it’s really just a habit. Thirty days without it, and you would be fine. You think you have a soul mate, but in fact you could have had any number of spouses. You would have evolved differently, but been just as happy.

You can change what you want about yourself at any time. You see yourself as someone who can’t write or play an instrument, who gives in to temptation or makes bad decisions, but that’s really not you. It’s not ingrained. It’s not your personality. Your personality is something else, something deeper than just preferences, and these details on the surface, you can change anytime you like.

If it is useful to do so, you must abandon your identity and start again. Sometimes, it’s the only way.

Set fire to your old self. It’s not needed here. It’s too busy shopping, gossiping about others, and watching days go by and asking why you haven’t gotten as far as you’d like. This old self will die and be forgotten by all but family, and replaced by someone who makes a difference.

Your new self is not like that. Your new self is the Great Chicago Fire—overwhelming, overpowering, and destroying everything that isn’t necessary. 

”

You don`t need to be perfect.

   You crave love from every single person you meet and you can never accept that bridges are sometimes meant to be burned. You find everyone so interesting that no one is able to feel special to you. You don’t guard your heart for the one who deserves it, you hand it out like free samples and that is why I do not want it.

that smile...

                Câteodată tot ce îmi doresc este să primesc un zâmbet. Mergând pe stradă, am observat că toate persoanele sunt nervoase, grăbite, nici nu se uită pe unde merg, vorbesc la telefon, sunt agitate, zâmbetele pe care le văd, sunt de circumstanţă... Până într-o zi când am întâlnit o bătrânică, m-a privit şi mi-a zâmbit. Acel zâmbet mi-a făcut ziua mai frumoasă.

Parcă împlinirea o obţinem mai uşor în vis

         

            - De ce nu apreciem lucrurile frumoase ce ne înconjoară, de ce nu apreciem oamenii care cu adevărat merită acest lucru?! De ce ne cufundăm în gânduri şi întrebări stupide şi nu trăim clipa? De ce preferăm răul şi nu binele?
          - Hei, opreşte-te!! parcă eşti un copil în căutarea răspunsurilor a mii de întrebări... Ai face bine să înţelegi odată pentru totdeauna că viaţa nu ne-a fost dată ca s-o înţelegem, ci să o trăim. Ai face bine să nu te astepţi la nimic din partea nimănui, ai face bine să nu visezi la nimic...binele nu există iar răul este pretutindeni.
           Cam asta te-ar învăţa o persoană dezamăgită, o persoană care a învăţat sau mai bine zis, înţeles că încrederea nu ar trebui s-o încredinteze nimănui. Sufletul nostru este ca un burete, absorbe tot. Când  oamenii se hrănesc din mâna celuilailalt, când trăiesc realitatea, doar in doi ajung să simtă gustul amar al dezamăgirii. Nu mă întreba de ce, nu am răspuns...      
   Domnule Dezamăgire,
            Mi s-a spus că alţii ar da orice să poată să te facă să zâmbeşti ...                                                                                                                      
                                                                                     Cu drag, Domnişoara Speranţă.

            Tu, Mădălina dragă! :) 
                     Autoarea .

Mulţumesc, perfectul meu imperfect.

       Poate eu, poate tu...poate cineva o să-şi dea seama la un moment dat că viaţa este un dar, un privilegiu! Nu ştim să avem grijă de ea, nu ştim cum să preţuim toate momentele frumoase, nu le simţim când le trăim, însă le regretăm atunci când ne amintim de ele. Nu ştim să vedem frumuseţea ţării noastre, verdele pădurii, albastrul mării şi minunatele peisaje ale anotimpurilor. Mergeam cu trenul şi la un moment dat îmi spune cineva: " Văd că iţi place foarte mult să priveşti pe fereastră", m-am uitat la el şi i-am răspuns simplu, fără niciun alt comentariu:" da, îmi place mult." 
      Mulţi privesc viaţa ca un drept, poate doar atunci când s-ar afla în centrul a 1000 de persoane moarte şi-ar da seama de adevărata valoare a ei. Uneori găsim fericire doar în vise, plecăm departe de ceva ca să ne liniştim, să lăsăm în spate toată agitaţia şi unde ajungem? Ajungem să ne simţim şi mai nepotriviţi în acel loc, ajungem să plângem pentru că totul este diferit, sa ne umplem cu energie negativă, ci nu cu suflet plin de bucurie, de linişte. Nu mai suntem fericiţi de teamă că mereu trebuie să se întâmple ceva rău care să schimbe totul. Nu vreau un final fericit, vreau o istorie care să nu se mai termine niciodată, finalurile fericite sunt doar poveşti care nu s-au terminat. 
   Apreciază viaţa, nu lăsa nimic să plece, luptă pentru ceea ce vrei!