that smile...

                Câteodată tot ce îmi doresc este să primesc un zâmbet. Mergând pe stradă, am observat că toate persoanele sunt nervoase, grăbite, nici nu se uită pe unde merg, vorbesc la telefon, sunt agitate, zâmbetele pe care le văd, sunt de circumstanţă... Până într-o zi când am întâlnit o bătrânică, m-a privit şi mi-a zâmbit. Acel zâmbet mi-a făcut ziua mai frumoasă.

Parcă împlinirea o obţinem mai uşor în vis

         

            - De ce nu apreciem lucrurile frumoase ce ne înconjoară, de ce nu apreciem oamenii care cu adevărat merită acest lucru?! De ce ne cufundăm în gânduri şi întrebări stupide şi nu trăim clipa? De ce preferăm răul şi nu binele?
          - Hei, opreşte-te!! parcă eşti un copil în căutarea răspunsurilor a mii de întrebări... Ai face bine să înţelegi odată pentru totdeauna că viaţa nu ne-a fost dată ca s-o înţelegem, ci să o trăim. Ai face bine să nu te astepţi la nimic din partea nimănui, ai face bine să nu visezi la nimic...binele nu există iar răul este pretutindeni.
           Cam asta te-ar învăţa o persoană dezamăgită, o persoană care a învăţat sau mai bine zis, înţeles că încrederea nu ar trebui s-o încredinteze nimănui. Sufletul nostru este ca un burete, absorbe tot. Când  oamenii se hrănesc din mâna celuilailalt, când trăiesc realitatea, doar in doi ajung să simtă gustul amar al dezamăgirii. Nu mă întreba de ce, nu am răspuns...      
   Domnule Dezamăgire,
            Mi s-a spus că alţii ar da orice să poată să te facă să zâmbeşti ...                                                                                                                      
                                                                                     Cu drag, Domnişoara Speranţă.

            Tu, Mădălina dragă! :) 
                     Autoarea .

Mulţumesc, perfectul meu imperfect.

       Poate eu, poate tu...poate cineva o să-şi dea seama la un moment dat că viaţa este un dar, un privilegiu! Nu ştim să avem grijă de ea, nu ştim cum să preţuim toate momentele frumoase, nu le simţim când le trăim, însă le regretăm atunci când ne amintim de ele. Nu ştim să vedem frumuseţea ţării noastre, verdele pădurii, albastrul mării şi minunatele peisaje ale anotimpurilor. Mergeam cu trenul şi la un moment dat îmi spune cineva: " Văd că iţi place foarte mult să priveşti pe fereastră", m-am uitat la el şi i-am răspuns simplu, fără niciun alt comentariu:" da, îmi place mult." 
      Mulţi privesc viaţa ca un drept, poate doar atunci când s-ar afla în centrul a 1000 de persoane moarte şi-ar da seama de adevărata valoare a ei. Uneori găsim fericire doar în vise, plecăm departe de ceva ca să ne liniştim, să lăsăm în spate toată agitaţia şi unde ajungem? Ajungem să ne simţim şi mai nepotriviţi în acel loc, ajungem să plângem pentru că totul este diferit, sa ne umplem cu energie negativă, ci nu cu suflet plin de bucurie, de linişte. Nu mai suntem fericiţi de teamă că mereu trebuie să se întâmple ceva rău care să schimbe totul. Nu vreau un final fericit, vreau o istorie care să nu se mai termine niciodată, finalurile fericite sunt doar poveşti care nu s-au terminat. 
   Apreciază viaţa, nu lăsa nimic să plece, luptă pentru ceea ce vrei!