What do you think? Does the mind ever take a break?

Gândim non-stop. În orice secundă, clipă. Putem să existăm fără să gândim? Este posibil să existe un moment când nu ne gândim la nimic? Pentru că în fiecare clipă facem asta. Chiar dacă ne gândim că nu ne gândim la nimic, ne luptăm cu mintea noastră să fie liberă, sa respire. Char şi atunci când dormim, mintea noastră niciodată nu se odihneşte. Visele, cred eu, sunt chiar aceste gânduri ale noastre, tot ce visăm să fim, locurile unde ne dorim să ajungem, persoanele cu care vrem să fim sau pe care vrem să le vedem. Niciun minut din viaţa noastră, mintea nu o să aibă pauză, nici măcar o secundă. Cum poate să fie ceva ce nu ia pauză niciodată aşa de eficient? Mi-aş dori să pot lucra ca şi mintea, non-stop şi cu randament. Mintea noastră este frumoasă şi preţioasă. Trebuie doar să ne dăm seama de asta şi să o folosim aşa cum trebuie. 

Who?

            "The best part of having a relationship is getting to call the person or lay down next to them and tell them all the crazy things that happened to you all day long. And in the end that’s what it’s about, kids. It’s not about the sex, it’s not about the money that they give you or whatever. It’s not about how good-looking they are, it’s about, can they listen to you talk for hours and hours and hours about stupid shit that doesn’t matter. And if they can, then you’re meant to be together forever. Even if that means you have to call them 100 times, that’s okay.”

"I was never insane except upon occasion when my heart was touched. "

Good morning or what ?


                            Şi nu, nu o să mă apuc iar să scriu despre iubire, veşnica iubire despre care se scrie la orice pas. Acum o să scriu despre viaţă, în general, aşa cum o văd prin ochii mei schimbători. Ce este viaţa ? Eu cred că viaţa este atunci când te trezeşti dimineaţa şi observi că al tău câine te priveşte cu duioşie şi aşteaptă cuminte, fără zgomot, să îl scoţi afară. Mă bucură enorm acest lucru, iar cine are un câine ştie despre ce anume vorbesc. Astăzi sunt cu poftă de viaţă. Singurul motiv pentru care sunt aşa, este pentru că sunt sănătoasă... şi îi mulţumesc cuiva pentru asta. Nu mai există alte motive pentru că mereu este cineva care să distrugă totul, tot ce este frumos. Vreau motive de fericire, cred că trebuie să le creez singura. Sunt zile când tot ce îmi doresc este să nu mai aud sau sa văd ceva, să plec undeva departe, departe de tot ce îmi face rău...dar chiar şi aşa, nu poţi să trăieşti fără rău. Viaţa este prea banală fără ceva acţiune..dar până CÂND? Nu mă plâng de viaţa mea, mă plâng de unele persoane din viaţa mea. Toţi avem nevoie de fericire, tânjim după ea,  suntem cu gurile căscate la momentele pline de zâmbete, alergăm după ele. Noi suntem acele fiinţe care doresc doar binele, doar fericirea, doar iubirea...cautăm să fie totul perfect,  insă uităm că viaţa nu este alcătuită doar din asta, nu ştim ce urmează. Mâine este un " Nu ştiu". Viaţa este 50% bine..50% rău. Nu am atâţia ani încât să vorbesc eu despre viaţa, vorbesc despre EA atât cât am văzut şi auzit. Sunt sigură că mai erau atâtea de scris...dar atunci când mă aşez aici, uit detalii foarte importante. Dar nu e nimic, revin eu! :) Eu, dăruiesc totul atunci când mă implic, şi sunt dezamăgită foarte repede pentru că Nimeni nu îşi duce la bun sfârşit promisiunile. Nu spun că eu nu mai greşesc, nu spun că eu fac tot ce spun,  însă eu nu PROMIT ceva ce ştiu că nu se poate întâmpla, sau este cu un semn de întrebare. Toţi promit că o să fii fericit şi etc. Minciuni! Tu eşti pentru tine..Sometimes you need some time ... all alone. .

Mulţumesc lui C. pentru că m-a pus să scriu. 

The end.

Cine esti?

Noi suntem…oameni. Te-ai gandit vreodata cine si ce esti tu de fapt? E intrebarea care imi tulbura gandurile atunci cand asez capul pe perna, nelinistea de la inceputul fiecarei dimineti. Am inceput sa ma obisnuiesc cu gandul…sunt om si gresesc la fel de mult ca si ceilalti. Incep prin a ma teme ca o sa pierd candva persoanele dragi mie, devin posesiva, rea, orgolioasa. Ma lupt pentru ca anumite persoane sa ramana in viata mea chiar daca nu merita. Le alung pe cele care ma iubesc cu adevarat. Pentru ca...  Alergam prin viata, cand ar trebui sa pasim, sa admiram, sa ne bucuram. Catre ce alergam, care e destinatia noastra? …refuzam sa traim clipele simple..poate pentru ca nu avem timp…Vrem sa facem lucruri marete, sa primim aprecierea celor din jur. Sa fim niste profesionisti, sa fim respectati, sa ne testam propriile forte, sa demonstram ca putem, sa facem mandre personae dragi…un conjunctiv infinit! Implinirea care o ai atunci cand esti cu mintea deschisa nu se compara nicicand cu fericirea de a avea mereu suflet deschis.

Madalina Eugenia.

To the Moon and Back

      Si te gandesti cum poti sa treci peste acele zile minunate, acele zile care credeai ca nu se vor termina, acele zile cand o priveai si simteai ca nimic in jurul tau nu mai exista. Ai trecut si tu prin acele momente? Stii probabil ca acum vorbesc iar despre dragoste, despre vesnica dragoste, cea care ne urmareste mereu chiar daca nu o simti. Cand esti cu cineva, profita de acele clipe impreuna, nu stii cand se va termina totul. Trebuie sa ramai cu o impresie buna, alunga toate greselile, uita ca ceva rau s-a intamplat, uita finalul si imagineaza-ti ca el nu a existat vreodata. O poveste fara final este cea mai frumoasa din punctul meu de vedere. Stiu ca un ramas bun nespus doare cel mai rau, doare atunci cand nu primesti raspuns la toate intrebarile din mintea ta. Poate ca asa trebuie sa se intample...Ea a trecut prin viata ta ca un tren, a oprit in inima ta, a stat cateva minute, si apoi a plecat.

   “I watched you watch everything, and I wanted to know all the things that went through your mind when you were with me. I will never be able to forget the way you simultaneously calmed my mind and quickened my heartbeat. I’ll always remember the way you’d look at me and the way it drove me crazy wondering what you were thinking as you did. I am trying not to miss you too much. I am trying not to regret letting you go.”

  “You don’t know anyone at the party, so you don’t want to go. You don’t like cottage cheese, so you haven’t eaten it in years. This is your choice, of course, but don’t kid yourself: it’s also the flinch. 

Your personality is not set in stone. You may think a morning coffee is the most enjoyable thing in the world, but it’s really just a habit. Thirty days without it, and you would be fine. You think you have a soul mate, but in fact you could have had any number of spouses. You would have evolved differently, but been just as happy.

You can change what you want about yourself at any time. You see yourself as someone who can’t write or play an instrument, who gives in to temptation or makes bad decisions, but that’s really not you. It’s not ingrained. It’s not your personality. Your personality is something else, something deeper than just preferences, and these details on the surface, you can change anytime you like.

If it is useful to do so, you must abandon your identity and start again. Sometimes, it’s the only way.

Set fire to your old self. It’s not needed here. It’s too busy shopping, gossiping about others, and watching days go by and asking why you haven’t gotten as far as you’d like. This old self will die and be forgotten by all but family, and replaced by someone who makes a difference.

Your new self is not like that. Your new self is the Great Chicago Fire—overwhelming, overpowering, and destroying everything that isn’t necessary. 

”

You don`t need to be perfect.

   You crave love from every single person you meet and you can never accept that bridges are sometimes meant to be burned. You find everyone so interesting that no one is able to feel special to you. You don’t guard your heart for the one who deserves it, you hand it out like free samples and that is why I do not want it.