Aud durerea din lacrimile ei.Poate ca o sa ramana fara lacrimi.

        Cred ca faptul ca nu mai traiesti si nu mai respiri e o problema extrem de clara. Toti sunt speriati de moarte. Ar trebui privita altfel, presupun ca e la fel ca atunci cand te stabilesti intr-o alta tara, dar oricat de mult ai vrea sa insotesti pe cineva, stii ca nu se poate. Ne putem consola cu gandul ca a vazut ceva atat de frumos incat a trebuit sa plece. In acele momente ne simtim mici, ca un copil pierdut care se uita in jur, nestiind unde sa mearga, ca si cum deodata a ajuns intr-un loc nou si nu cunoaste drumul.
        Nimic nu e mai inaltator decat sa auzi sunetul unui copil inocent care se bucura, intr-un loc in care oamenii sunt atat de tristi. Iti aduce aminte ca viata merge mai departe, dar nu si pentru cel caruia ii spui adio.

       Oamenii vin si pleaca, stim ca asa va fi, cu toate ca suntem socati cand se intampla. Ca sa folosesc un cliseu invechit, singura certitudine a vietii este moartea. E o certitudine, este o conditie de viata care ne este data, dar pe care o lasam sa ne sfasie.

Parintii-cei vesnic neschimbati .

        Te simti complet descurajat cand iti vezi parintii suparati !Cred ca e din cauza faptului ca ei ar trebui sa fie cei puternici.Cand esti copil,parintii sunt un fel de etalon pentru cat de rea e situatia.
        Cand cazi rau si nu iti dai seama daca trebuie sa te doara sau nu,te uiti la parinti.Daca sunt ingrijorati si alearga spre tine,plangi. Daca rad si bat cu palma pamantul spunanad "Pamant rau",atunci te ridici de pe jos si continui cu joaca,Cand atat mama cat si tata te imbratiseaza si iti spun ca va fi bine si te sustin,stii ca nu e sfarsitul lumii.

         Parintii sunt barometrul emotiilor pentru copii si sunt ca un efect de domino.

Introducere in lumea mea

       De ce m-am gandit sa imi fac un blog tocmai acum ? pentru ca o sa doresc uneori sa scriu cate ceva,si aici este locul perfect. Ei bine, acum sunt la a doua incercare si vad ca mi-a reusit. Pentru inceput sunt multumita. Inca ma intreb de ce mereu exista un astfel de inceput ? poate pentru ca toate au un inceput, sau nu?! O sa ma prefac o pustoaica de 14 ani (gandul ca o sa fac 19 ma sperie). Aici o sa scriu tot ce e bun sau rau, tot ce e interesant sau plictisitor, tot ce e nou sau vechi!